Cristi Valentin Misăilă, la început de an școlar

Cristi Valentin Misăilă:

Astăzi am retrăit emoția primei zile de școală, alături de elevii claselor pregătitoare, de generală sau de liceu.

Mi-ar fi plăcut să salut personal toți elevii din Focșani, dar ceremoniile de deschidere, organizate cam în același timp, mi-au permis să ajung doar la Școala Gimnazială “Duiliu Zamfirescu”, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, la inaugurarea Căminului Internat, încă unul dintre proiectele municipalității de reabilitare a infrastructurii școlare cu finanțare din fonduri europene.

Gândurile mele se îndreaptă însă către TOȚI elevii focșăneni alături de care am fost și voi fi NECONDIȚIONAT. Le doresc sănătate, minte ageră, sete de carte şi numai note bune

Felicit părinţii și profesorii, la acest eveniment important din viaţa copiilor și elevilor lor, dorindu-le multă răbdare și putere de muncă, dragoste şi înţelepciune, pentru a creşte şi educa personalităţi ce în mod cert vor aduce mai târziu cinste și onoare școlii și comunității noastre.

Un mesaj special am și pentru prichindeii care au făcut azi primii pași pe Drumul Educației Școlare, pe care îi vor asocia mereu cu primul clopoţel, cu primul profesor și cu primul ghiozdan.

Dragii mei, ați pășit într-o lume nouă, plină de tainele cărților și ale învăţăturii, iar drumul pe care ați pornit azi vă doresc din toată inima să vă aducă peste ani și ani bucuriile și împlinirile pe care sunt sigur că veți face tot posibilul să le meritați din plin.

Tuturor, vă urez mult succes în noul an școlar