Copii asistați, surpriză pentru bunicii găzduiți în Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani

Aproximativ 30 de copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani, beneficiari ai serviciilor de recuperare din cadrul Centrului Comunitar Copii cu Dizabilităţi Focşani, alături de un grup de copii din cadrul Centrului de Asistenţă şi Sprijin Focşani şi de elevi ai clasei a II-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu”, le-au făcut o surpriză bunicilor găzduiţi în cadrul Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani.

Copiii i-au colindat şi le-au dus cadouri bunicilor, făcându-le astfel sărbătorile de iarnă mai frumoase. S-a cântat, s-a dansat, s-au împărţit zâmbete şi îmbrăţişări.

Organizarea acestui eveniment s-a înscris în proiectul de dezvoltare comunitară „Balul iernii cu surprize”, implementat de Centrul Comunitar Copii cu Dizabilităţi Focşani şi care a avut drept scop organizarea festivă a zilei de Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi -3 decembrie- pentru copiii cu dizabilităţi cărora li se acordă servicii în cadrul centrului şi pentru bătrâni.

Acest proiect vine să ne demonstreze nouă tuturor, că într-o lume tot mai bulversată de problemele, o lume în care cu uşurinţă putem să ne îndepărtăm de adevăratele valori umane, încă mai putem găsi resurse pentru a ne îndrepta şi către oamenii de lângă noi.

Generozitatea, responsabilitatea, implicarea, respectul, dăruirea, bucuria de a face bine sunt atribute ale omului educat şi care îşi vor pune amprenta pe devenirea copiilor ca viitori cetăţeni ai comunităţii locale, de aceea învăţăm de la vârste fragede să fim responsabili, să ne implicăm la nivelul comunităţii locale, să sprijinim umanitar persoanele defavorizate sau aflate în suferinţă.

Cu toţii putem învăţa că a dărui înseamnă de fapt bucuria de a zâmbi şi de a fi împreună cu semenii tăi!” – D.G.A.S.P.C. Vrancea