Control la un depozit de material lemnos din municipiul Focșani. Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Focşani, au efectuat în perioada 16 – 20 mai, un control pe linie silvică la un depozit de materiale lemnoase din municipiul Focșani,  punct de lucru „Obor”, cu privire la emiterea, înregistrarea și circulația documentelor cu regim silvic.  Astfel, s-a constatat că  la data de 16 mai, societatea comercială a expediat cantitatea de 42,027 m.c. lemn rotund din specia brad către un depozit de material lemnos deținut de o societatea comercială din localitatea Jariștea, fără aviz de însoțire, materialul lemnos fiind identificat în această locație.

Totodată, în perioada 01–16 mai, operatorul economic a expediat din incinta depozitului de materiale lemnoase din municipiul Focșani, cantitățile de 11,575 m.c. lemn de foc din specia fag și 20,162 m.c. cherestea rășinoase, fără avize de însoțire, în conformitate cu prevederile H.G. 470/2014.  Din verificări a rezultat că agentul economic nu a respectat prevederile legale privind modul de completare a Registrului de evidență intrări-ieșiri materiale lemnoase. Societatea comercială a fost  sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, fiind, totodată, dispuse măsurile complementare de confiscare a cantității de 42,027 m.c. lemn rotund din specia brad, precum și a contravalorii cantităților de 11,575 m.c. lemn de foc din specia fag și 20,162 m.c. cherestea rășinoase, în cuantum total de peste 14.000 lei.