Continuă înscrierile programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, ajuns la a VI-a serie

Sursa foto: ISU Vrancea
Sursa foto: ISU Vrancea

În anul 2019, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, a fost continuat programul de voluntariat “Salvator din Pasiune”, lansat la nivelnațional în anul 2016, prin pregătirea a două serii de voluntari, la acest moment ajungându-se la seria a VI-a de pregătire. Astfel, începând cu luna ianuarie, la nivelul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, s-a dispus reînceperea campaniei de recrutare de noi candidaţi, pentru ca ulterior analizării dosarelor, sa fie încheiate contracte de voluntariat și parcurgerea cursului introductive și a cursului de prim ajutor de bază fără echipament medical, etapă care se finalizează prin susținerea unui test scris și o probă practică.

În urma campaniei în cadrul seriei a V-a – aprilie 2019 au finalizat cursul de prim ajutor de bază 21 de voluntari, iar pentru Seria a VI-a – iulie 2019 au semnat contractual și au început cursul introductiv 17 voluntari. După parcurgerea cursului introductive și a cursului de prim ajutor de bază, voluntarii sunt repartizați, conform solicitării acestora, să-și desfășoare activitatea în cadrul uneia dintre subunitățile de intervenție din subordinea inspectoratului, fiind angrenați atât în parcurgerea programului de pregătire concomitent cu desfășurarea pregătirii personalul propriu, cât și în acțiuni de intervenție și informare preventivă.

Sursa foto: ISU Vrancea

Aflată la cea de-a VI-a serie, campania “Salvator din Pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în diseminarea, respective aplicarea informațiilor acumulate la nivelul comunităților. Totodată, se urmărește valorificarea și susținerea activităților de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității și responsabilității civice şi valorii profesionale a acestora, materializat în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgenţă dar și pentru prevenirea lor.

Programul „Salvator din pasiune” va continua pe tot parcursul anului. Pentru a putea deveni voluntari, candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.Înscrierile se fac la sediu I.S.U. Vrancea din municipiul Focşani, str. Dornişoarei nr. 10. Relaţii suplimentare la telefon: 0237.611.212/ int.27007.

Știri despre: ,