Consiliul Elevilor îi cere ministrului Educației să urgenteze publicarea planului de reluare a cursurilor și să anunțe numărul de ore pentru fiecare clasă în parte

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației să urgenteze procesul “de elaborare și publicare a unui plan coerent privind reluarea cursurilor în anul școlar 2020-2021, care să includă în mod explicit eventualele modificări privind numărul de ore pentru fiecare clasă în parte”.

Noul președinte al organizației elevilor, Rareș Voicu, salută “decizia Ministerului Educației și Cercetării de a adapta programul școlar unei eventuale tranziții parțiale a educației în mediul online, în cazul învățării hibrid. Cu toate acestea, nu ne putem permite ca sistemul educațional să fie luat pe nepregătite, așa cum s-a întâmplat în luna martie a acestui an, motiv pentru care solicităm publicarea de urgență a unor norme de aplicare a scenariilor privind reluarea cursurilor, lansate de către MEC”.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“Elevii solicită stabilitate în sistemul educațional!

În cursul zilei de ieri, Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului, conform căruia Ministerul Educației și Cercetării va putea modifica, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară, ca măsură suplimentară în contextul reluării cursurilor în format hibrid (online/offline).

În acest sens, este esențială realizarea distincției dintre reducerea numărului de ore și reducerea duratei orelor de curs:

  • – În cazul reducerii numărului de ore stipulate în planurile-cadru actuale, programa școlară va trebui modificată, pentru a putea fi asimilată de către elevi în mod eficient.
  • – În cazul reducerii duratei orelor de curs, putem vorbi despre o restructurare a acestora, astfel încât o mai mare pondere a orei de curs să fie dedicată predării, evaluării și schimbului de feedback dintre elevi și profesori, în raport cu ponderea dedicată exercițiilor care pot fi realizate individual de către elevi.

În cadrul consultării pentru realizarea Raportului privind accesul elevilor la educație în mediul online, lansat de către Consiliul Național al Elevilor în luna aprilie 2020, peste 1150 de elevi au afirmat faptul că metodele de predare din mediul online nu sunt folositoare, fie din cauza configurației orelor de curs, din cauza faptului că materia nu a fost adaptată predării online; educația digitală scade în mod semnificativ randamentul elevilor în cadrul orelor de curs, motiv pentru care considerăm că adaptarea programului școlar al elevilor la educația digitală reprezintă primul pas către asigurarea calității acestei forme de învățământ.

Indiferent de măsurile ce vor fi adoptate de către decidenți, solicităm Ministerului Educației și Cercetării urgentarea procesului de elaborare și publicare a unui plan coerent privind reluarea cursurilor în anul școlar 2020-2021, care să includă în mod explicit eventualele modificări privind numărul de ore pentru fiecare clasă în parte.

Salutăm decizia Ministerului Educației și Cercetării de a adapta programul școlar unei eventuale tranziții parțiale a educației în mediul online, în cazul învățării hibrid. Cu toate acestea, nu ne putem permite ca sistemul educațional să fie luat pe nepregătite, așa cum s-a întâmplat în luna martie a acestui an, motiv pentru care solicităm publicarea de urgență a unor norme de aplicare a scenariilor privind reluarea cursurilor, lansate de către MEC.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”