Concurs directori 2022: A doua probă a examenului va avea loc pe 18 februarie

Prima probă ar fi trebuit să aibă loc pe 17 ianuarie, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, însă până la această dată nu a fost publicat ordinul în Monitorul Oficial. Surse din Ministerul Educației au confirmat pentru Edupedu.ro că ordinul privind a doua etapă a concursului, pentru cele 40% de posturi rămase disponibile, va fi aprobat în curând.

Pe 11 ianuarie, ministrul educației spunea că: “Următoarea etapă a concursului de directori începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie. Am organizat concursuri pentru posturile de directori de școli. Până acum s-au ocupat doar jumătate dintre ele. Următoare etapă a concursului începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie”, spunea public ministrul Cîmpeanu, în urmă cu o săptămână.

Ministrul Educației a mai anunțat că în prima etapă, care s-a încheiat în decembrie, au fost ocupate doar 60% dintre posturile scoase la concurs.

Conform anunțului oficial al Ministerului Educației, au fost scoase la concurs 8.652 de funcții vacante la nivel național (din care 6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct).

În aceste condiții, inspectoratele vor detașa directori pe 40% din posturile de directori și directori adjuncți ale școlilor din România, adică circa 3.460 de posturi. Reamintim că inspectoratele sunt politizate intens, în acest moment 38 de inspectori școlari generali sunt oameni politici, membri ai PNL și UDMR, din cele 42 de instituții existente în țară.