Cod portocaliu de ploi abundente, pentru zona de munte a județului Vrancea

Sursa foto:ANM

Meteorologii au emis o atenționare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate, valabilă astăzi, pentru o parte a județului Vrancea, începând cu ora 12:00, până la ora 23:00. În tot acest interval orar, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp. Restul județului Vrancea se află până în această seară, ora 23:00, sub cod galben de ploi. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More