Club de lectură în limba engleză „Magic Letters”

Dragi copii, Centrul de Formare al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, în perioada 14 martie – 30 mai 2022, Clubul de lectură în limba engleză „Magic Letters”, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 11 ani. Întâlnirile se vor desfăşura în fiecare zi de luni, în intervalul orar 14.00-15.00 iar grupa va fi formată din 8 copii.

Înscrierile au loc până la data de 11 martie, la numărul de telefon 0237/231161, interior 17, de luni până vineri în intervalul orar 9-16, persoană de contact, bibliotecar Diana Rădună.

Clubul de lectură în limba engleză „Magic Letters” propune copiilor activităţi de lectură interactivă, jocuri de vocabular, vizionarea de materiale video cu caracter educativ, având drept scop îmbogăţirea vocabularului în limba engleză, socializarea copiilor şi familiarizarea cu lumea Bibliotecii. Clubul îşi va derula întâlnirile având drept suport educativ cărţile aflate în colecţiile Bibliotecii de la Centrul de Formare şi Centrul de Limbi Străine.

(Având în vedere situaţia sanitară din România, în cadrul Clubului se vor respecta normele sanitare şi distanţarea socială, în scopul asigurării sănătăţii copiilor.)

Condiția de participare este permisul de intrare la bibliotecă, utilizatorii noi vor fi înscriși în prezența unui părinte sau tutore, pe baza unui act de identitate valabil.

Vă aşteptăm cu drag!