Club de Dezvoltare personală şi a inteligenţei emoţionale, dedicat adolescenţilor

Miercuri, 17 februarie 2021, începând cu ora 18, la Sala de Lectură a Bibliotecii din Strada Maior Gheorghe Sava nr. 4, în cadrul Clubului de Dezvoltare personală şi a inteligenţei emoţionale, dedicat adolescenţilor, vom vorbi despre Teoria ataşamentului, punctând importanţa creării legăturilor afective în interiorul familiei.

Potrivit teoriei ataşamentului, adolescenţii şi adulţii tineri care sunt sănătoşi, fericiţi şi încrezători în sine reprezintă produsul unor familii stabile, în care ambii părinţi acordă mult timp şi atenţie copiilor lor.

O caracteristică a comportamentului de ataşament se referă la intensitatea emoţiei care însoţeşte acest comportament. Tipul de emoţie declanşat depinde de modul în care decurge relaţia dintre individul ataşat şi figura sa de ataşament. Dacă această relaţie funcţionează bine, ea este caracterizată de bucurie şi de un sentiment de siguranţă. Dacă relaţia este ameninţată, apar gelozia, anxietatea şi furia. Dacă relaţia se distruge, apar durerea şi depresia.

Copiii care au o relaţie securizantă cu ambii părinţi sunt cei mai încrezători şi competenţi; copiii care nu au o relaţie securizantă cu niciunul dintre părinţi sunt cei mai nesiguri; copiii care au o relaţie securizantă cu un părinte dar nu şi cu celălalt se situează între cele două categorii.

Vom discuta despre părintele psihanalizei, Sigmund Freud, despre rolul ataşamentului în dezvoltarea unei personalităţi armonioase şi despre dezideratul asigurării unei baze de siguranţă copiilor şi adolescenţilor, şi despre John Bowlby, medic pediatru, psihiatru și psihanalist britanic, renumit pentru cercetările sale în domeniul dezvoltării psihologice a copilului și pentru formularea teoriei atașamentului.

Intră in comunitatea VranceaTravel! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: