Ce obligații noi vor avea șoferii, bicicliștii și cei cu trotinete, începând cu luna octombrie 2019

Modificările ce au fost aduse recent Codului rutier se regăsesc în Ordonanța Guvernului nr. 11/2019, act normativ ce a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Modificările aduse de OG nr. 11/2019 Codului rutier se vor aplica începând cu 12 octombrie 2019. Iată mai jos, potrivit avocatnet, câteva dintre noile obliga vor avea șoferii, bicicliștii și cei cu trotinete de la data respectivă:

  1. Conducătorii de vehicule nu vor mai putea folosi telefonul mobil

Una dintre cele mai importante modificări aduse de OG nr. 11/2019 Codului rutier este, de fapt, o interdicție ce vizează conducătorii de vehicule. Mai exact, conducătorii de vehicule nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau dispozitive cu ajutorul cărora se pot face înregistrări foto/video în timp ce conduc. Cei care ignoră această interdicție vor risca, începând din octombrie, să primească amenzi de până la 725 de lei, patru puncte de penalizare și chiar să rămână fără permis.

  1. Interdicția se aplică tuturor conducătorilor de vehicule, nu numai șoferilor

Această interdicție se aplică tuturor conducătorilor de vehicule, indiferent că pentru conducerea acestora din urmă e nevoie de permis de conducere sau se pot conduce fără permis. Astfel, interdicția de a manevra telefonul mobil se va aplica și celor care se depalsează, de exemplu, cu ajutorul bicicletei, trotinetei, căruței etc. Conducătorii de vehicule pentru conducerea cărora nu este nevoie de un permis auto (biciclete, trotinete și altele) vor risca, dacă sunt prinși că folosesc telefonul mobil în timpul conducerii, amenzi mai mari decât cei care conduc autovehicule, respectiv amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei.

  1. Interdicția nu se aplică în cazul în care vehiculul staționează

Totuși, restricția pe care o au conducătorii de vehicule privind utilizarea telefonului mobil se aplică doar atunci când vehiculele se află în mișcare. Asta înseamnă că nu vor fi amendați conducătorii care, înainte de a folosi telefonul mobil, opresc vehiculul sau folosesc telefonul mobil la semafor. Noile prevederi ale Codului rutier nu se aplică momentan, ci urmează să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării OG nr. 11/2019 în Monitorul Oficial, adică în 12 octombrie 2019.

Source avocatnet.ro
You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More