Ce amendă a primit un focșănean, pentru depozitarea în mod ilegal a gunoiului

O echipă a Poliției Locale aflată în patrulare pe strada Fundătura Milcov, din municipiul Focșani, în apropierea sediului Comat S.A., a identificat ieri, în flagrant delict un cetățean în timp ce descărca o căruță plină cu moloz, într-o zonă ce este cunoscută ca fiind preferată de cei ce depozitează în mod ilegal gunoiul. În urma verificărilor s-a constatat că focșăneanul nu era la prima acțiune de acest fel. Prin urmare, el a fost amendat cu 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 5, lit. h din H.C.L. 25/2017, privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice, precum și ale cetățenilor, privind gospodărirea Municipiului Focșani. Poliția Locală atrage atenția cetățenilor că în perioada următoare va intensifica acțiunile de prevenire și combatere a acestor contravenții.

You might also like