Când va livra Poșta Română pensiile

Sursa foto:playtech.ro
Sursa foto:playtech.ro

Poșta Română a anunțat că distribuirea pensiilor se va decala deoarece banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, în timp ce într-o lună obişnuită prima parte a banilor este livrată cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii. ”Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, se arată într-un comunicat transmis de Poșta Română. Compania anunță că, la fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate până pe 20 ianuarie.