Cadouri de la polițiștii vrânceni pentru copiii Centrului de zi „Dănuț” din Broșteni

În localitatea Pitulușa din comuna Broșteni, peste 40 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani beneficiază de activități recreative și de socializare, în cadrul unui centru care are misiunea de a-i sprijini social, spiritual şi educaţional.

Marți, 27 aprilie, în cadrul campaniei ”Dăruim din suflet”, polițiștii vrânceni au revenit la Centrul de zi ”Dănuț” unde, colegii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate informativ-preventivă în cadrul căreia copiii prezenți au primit sfaturi, principalele discuții vizând teme ca : siguranţa on-line dar și pe stradă, violența, regulile de circulaţie. În apropierea Sărbătorilor Pascale, polițiștii au încercat să aducă zâmbete celor mici iar la finalul activității preventive le-au oferit dulciuri, precum și câteva pachete cu haine și alimente. Și pentru că în cadrul centrului se desfășoară o serie de activități cultural-educative, colecția generoasă de cărți donată de către colega noastră, Alina, și-a găsit locul potrivit.

La rândul lor, copiii ne-au încântat cu vocile lor dar și cu acorduri fine de pian. Ne-au invitat apoi să ne bucurăm de minunățiile realizate în cadrul atelierelor de creație (ouă încondeiate/decorate, icoane pe sticlă) dar și de o frumoasă colecție (port popular, obiecte vechi din gospodăriile țărănești) ce întărește veșnicia satului românesc.

Vom păstra acest obicei devenit deja tradiție și vom reveni cu drag, ori de câte ori va fi posibil.