Berlinala 2020 – „Tipografic Majuscul” al lui Radu Jude, apreciat de critica internaţională

Presa internaţională de specialitate a apreciat lungmetrajul „Tipografic Majuscul” al lui Radu Jude, prezentat sâmbătă în competiţia Forum a Festivalului de Film de la Berlin, drept „un hibrid curajos” şi „primul mare documentar al anului”.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţia celui de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Filmul rulează în cinematografele din România începând cu 21 februarie 2020.

 

Sursa: news.ro

Știri despre: ,