Beneficii bugetari 2019: Aceștia nu primesc bilete de valoare și premii

Sursa foto: turism-millenium.ro

Bugetarii nu vor primi, nici în 2019 (la fel ca în 2018), anumite beneficii precum premii sau bilete de valoare, iar munca suplimentară nu va putea fi compensată decât prin zile libere. Astfel prevede o Ordonanță de urgență care a intrat în vigoare în ultimele zile ale anului 2018.

Sursa foto: turism-millenium.ro

Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene a stabilit că bugetarii nu beneficiază, în 2019, de anumite beneficii (cu anumite excepții, în cazul indemnizațiilor de hrană sau în cazul acordării de vouchere de vacanță).

În primul rând, Ordonanța de urgență nr. 114/2018 prevede că bugetarii nu vor primi în 2019 premii (însă interdicția de acordare a premiilor se extinde până în 2021, inclusiv). Acesta interdicție a instituțiilor de a acorda premii vizează personalul din cadrul acestora, însă nu este absolută: pot fi acordate premii sportivilor și colectivelor tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale.

De asemenea, este prevăzut expres faptul că pot fi acordate premii pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia. Interdicția nu este limitată doar la premii: instituțiile publice nu pot acorda nici bilete de valoare bugetarilor. La fel ca în cazul premiilor, interdicția se extinde până în 2021. Totuși, spre deosebire de premii, nu există exceptări pe categorii, în cazul biletelor de valoare.

Singura excepție este că pot fi acordare tichete de creșă. Neacordarea beneficiilor menționate mai sus nu este singura limitare impusă prin Ordonanța de urgență nr. 114/2018. O altă limitare se referă nu la beneficii, ci la compensarea muncii suplimentare. Bugetarii care au funcții de conducere sau de execuție și care desfășoară muncă suplimentară peste durata normală a timpului de lucru sau care lucrează în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru nu beneficiază decât de compensare cu timp liber.

Știri despre: , ,