BAC 2020: Cum se depun contestațiile la bacalaureat și cum se recorectează lucrările

Rezultatele de la BAC 2020 au fost afișate astăzi, iar tinerii nemulțumiți de notele pe care le-au obținut pot să depună contestații. La BAC 2020, contestațiile pot fi depuse până astăzi, 1 iulie, între orele 8:00 – 12:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, la liceul la care candidații au susținut examenul de Bacalaureat. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Cererea pe care elevul trebuie să o depună conține numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializarea. De regulă, modelul de contestație este oferit ca formular tipizat de către comisia centrului de examen.

Președintele comisiei de examen, împreună cu unul dintre vicepreședinți, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din școala respectivă primesc contestațiile și le înregistrează.

Cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițiala, însoțite de un borderou în care se precizează numele candidaților și probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestația se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează.

Cine face parte din Comisia regională sau județeană de Contestații

– preşedinte – inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct al judeţului în care se organizează centrul. În cazul în care se organizează centre judeţene de contestaţii, inspectorul şcolar numit în calitate de preşedinte trebuie să fie altul decât cei numiţi în comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti;
– vicepreşedinte – un inspector şcolar de specialitate;
– 1 – 2 secretari – informaticieni, inspectori şcolari de specialitate, profesori;
 membri – profesori evaluatori – câte doi profesori, de regulă cu gradul didactic I, pentru fiecare disciplină şi pentru maximum 100 de lucrări contestate. În situaţii justificate, pot fi şi profesori cu gradul didactic II sau definitiv.

Cum are loc recorectarea lucrării

Comisiile de contestaţii, prin profesorii evaluatori, reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Candidatul poate solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti să îşi vadă lucrarea/lucrările numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. Această solicitare nu poate conduce la modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor, potrivit metodologiei citate.

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
  1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2020) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media 6 (cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Sursă edupedu.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: