Avertisment din partea IPJ Vrancea: Atenţie la metodele de înşelăciune prin telefon, cunoscute sub denumirea de „Accidentul”!

Sursa foto:aarp.org
Sursa foto:aarp.org

În ultima perioadă, la nivel naţional şi local, s-a constatat apariția unor noi tehnici de comitere a infracţiunilor de înşelăciune prin intermediul telefoniei fixe sau mobile,  unde infractorii declară că sunt rude cu victimele (persoanele în vârstă de peste 70 ani fiind ținta predilectă a acestora) și sub pretextul unor boli cardiace sau accidente de circulație, etc., solicită sume de bani  pentru tratament și  transport în străinătate. În aceste cazuri infractorii se bazează pe prima reacţie a victimei, în  situaţia  unui  eveniment  cu impact emoţional puternic, dar şi pe naivitatea acesteia.

Pentru a nu face verificări privind aspectele prezentate, sunt convinse să nu apeleze ruda în cauză pe telefonul cunoscut, ci să ia legătura direct cu pretinşi avocaţi/procurori/poliţişti, medici pe un alt număr de telefon ce li se comunică de autori, iar rezultatul este pierderea unor sume importante de bani, pe care victimele le înmânează unor intermediari despre care nici nu pot furniza indicii suficiente pentru identificarea lor. Pentru a nu cădea victime unor astfel de situații  polițiștii vrânceni vă recomandă:

  • verificaţi autenticitatea celor afirmate, prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a altor persoane (rude, cunoștințe) ce  va pot oferi informaţii suplimentare;
  • nu depuneţi bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer  rapid,  către persoanele necunoscute;
  • sunaţi imediat la Poliţie dacă aţi fost abordat în acest fel, chiar dacă nu aţi trimis banii;
  • nu înmânaţi banii dumneavoastră, către persoanele necunoscute;
  • informați-vă prietenii şi cunoştințele despre acest mod de operare şi sfătuiți-i să fie precauţi.

Polițiștii vrânceni fac precizarea că toate intervenţiile SMURD sunt gratuite, nici pacienţii şi nici medicii care solicită intervenţia SMURD nu trebuie să plătească pentru misiunile de salvare.

,,112 – un apel telefonic pentru siguranţa ta!

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi încercați să reţineţi cât mai multe detalii!”, mai menționează IPJ Vrancea.