Asigurare RCA: În curând, este posibil să nu mai putem încheia polițe pe o lună

Polițele de asigurare pentru răspundere civilă auto (RCA) cu valabilitate sub șase luni ar putea deveni istorie anul acesta. De curând, președintele Consiliului Concurenței (CC) a menționat că a trimis autorității responsabile o propunere de modificare a legislației astfel încât să nu se mai poată încheia polițe pe o lună de zile, chestiune care nu a ajutat deloc piața RCA de la noi. Măsura era subliniată tot de CC și la finele anului trecut.

Sursa foto: lexcafe.ro

A le da proprietarilor de mașini posibilitatea să-și facă polițe RCA și pe o lună de zile a fost o greșeală, susține Bogdan Chiriţoiu, președintele CC, potrivit avocatnet.ro. Asta a făcut ca gradul de acoperire RCA să scadă și prețurile urce, iar chestiunea trebuie remediată. ,,Şi o eroare cred că a fost faptul că am introdus poliţele de o lună… Uneori e tentant să faci o poliţă pe o lună, plăteşti ceva mai puţin pentru luna aia, dar reînnoirea poliţelor nu e automată şi în felul acesta scade gradul de acoperire cu RCA„, a spus Bogdan Chirițoiu. Conform cu Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni (multiplu de o lună). Prin urmare, cea mai mică perioadă de asigurare RCA este de o lună.

Potrivit președintelui CC, faptul că șoferii fac astfel de polițe pe o lună (în principal pentru că le convine să plătească mai puțin) duce, în practică, la situații în care pe drumurile din România circulă mașini neasigurate pentru că șoferii au uitat să plătească pentru o nouă lună de asigurare. Gradul de acoperire RCA scade, în acest fel, ceea ce duce însă la creșterea tarifelor RCA (mai puțini clienți plătesc RCA și costul reparațiilor se împarte la mai puțini, ceea ce înseamnă o poliță mai scumpă).

Propunerea de modificarea legislației a fost trimisă deja celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, scrie Agerpres. Chestiunea eliminării polițelor pentru asigurare sub șase luni a fost menționată de CC și la finele anului trecut, printr-un document în care Consiliul anunța amendarea unor actori din piața asigurărilor RCA. Acolo, CC menționa și alte schimbări propuse la legislația RCA.

Source avocatnet.ro
You might also like