Anumiți români, obligați la plata CASS pentru venituri din investiții, vor scăpa de datorii

Sursa foto: ata.es

Românii care au obținut, în ultimii ani, venituri din investiții sub nivelul salariului minim brut pe țară vor scăpa de plata obligatorie a contribuției la sănătate (CASS), conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere și adoptare, menționează avocatnet.ro. Măsura a fost propusă în condițiile în care, în ultimele luni, numeroase persoane fizice au primit decizii de impunere de la Fisc conform cărora trebuie să achite CASS pentru venituri de doar câțiva lei din anii precedenți.

Sursa foto: ata.es

Propunerea legislativă privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiții ale persoanelor fizice și unele măsuri de depunere a declarațiilor a fost înregistrată recent la Senat pentru dezbatere. Ca să se aplice, proiectul trebuie adoptat de Parlament și semnat de șeful statului. Principalul obiectiv al documentului este o amnistie fiscală pentru românii care au obținut venituri din investiții sub nivelul salariului minim brut. Mai precis, cei care au câștigat, în ultimii ani, câțiva lei din dobânzi sau dividende, de exemplu, vor scăpa de plata CASS pentru acestea. „Prin derogare (…), se anulează debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor fizice, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate calculate asupra veniturilor din investiții ale persoanelor fizice (…), dacă nivelul lor se situează sub salariul minim brut pe țară garantat în plată”, prevede, mai precis, inițiativa legislativă. Asta înseamnă că deciziile de impunere deja emise și comunicate persoanelor fizice vor fi anulate, indiferent dacă au fost contestate sau nu. Iar cei care au apucat să plătească CASS vor primi banii înapoi. În expunerea de motive a proiectului scrie că numeroși români au primit în ultima perioadă decizii de impunere care-i obligă la plata CASS pentru venituri foarte mici din investiții. Deciziile de impunere vizează, în esență, plata CASS pentru veniturile din investiții din ultimii câțiva ani. Așadar, românii care în ultimii patru ani au obținut venituri din investiții sub acele niveluri ale salariului minim brut pe țară vor scăpa de plata CASS.  Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.