ANPC a dispus sancțiuni drastice faţă de o companie de telefonie mobilă, care majorase abonamentele

Sursa foto:ziarmm.ro

Prin Ordin al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca operatorul de telefonie mobilă, care a fost amendat recent de comisarii ANPC, să înceteze începând cu data de 2 mai, practicile comerciale incorecte față de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor. ,,Măsura, prevăzută la art. 13 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control, conform art. 17, alin. 1 litera c) din legea 363/2007 modificată”, anunță ANPC. La sfârșitul lunii aprilie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenți pe piață, autosesizându-se în ceea ce privește mesajele pe care acesta a început să le trimită abonațiilor săi, prin care îi informează de creșterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se și reclamații pe această speță. În urma controalelor  s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenței profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică.

Având în vedere că informațiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea prețului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, în temeiul prevederii art. 13 alin. 1 lit. b din Legea 363/2007 republicată, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, însă acest lucru este iminent, ca măsură adițională amenzii aplicate. Operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiție dar, până la soluționarea definitivă în instanță, prevederile Ordinului sunt executorii.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More