ADI Salubrizare Focșani și Golești: Ghid de colectare selectivă

Colectarea selectivă/separată a deșeurilor a devenit obligatorie si prin OUG 92/2021.

Potrivit legii, containerele obișnuite, în care oamenii îşi aruncau până acum gunoiul, au fost înlocuite cu pubele speciale pentru fiecare categorie de deșeu în parte: resturi menajere, hârtie, sticlă şi plastic.

 

PLASTIC/METAL

Se colectează în sacul galben (case).

Recipientele din plastic (PET-urile) se clătesc cu apă rece; ambalajele din plastic care nu se pot curăța se colectează la deșeurile reziduale. Se scoate dopul și se presează. Astfel, se economisește spațiu.

Exemple:
DA: bidoane și cutii din plastic, pungi din plastic, ambalaje de protecție din plastic, jucării de plastic, doze de băuturi, cutii de conserve, cutiile TetraPack (cutii de lapte și suc), etc.

NU: produse combinate din metal și plastic, polistiren din construcții, cutii/bidoane cu resturi de vopsea, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, deșeuri medicale (de exemplu seringi folosite) ș.a.

 

HÂRTIE/CARTON

Se colectează în sacul galben (case).

Prin împăturire se economisește spațiu!

Exemple:

DA: reviste, ziare, maculatură, plicuri; cutii, fotografii, cartoane de ouă, cutii de pizza, etc. (curate și uscate)
NU: hârtie și carton ce conțin reziduuri de mâncare, șervețele și hârtie bucătărie folosite, hârtie de ambalat lucioasă.

 

STICLĂ

Goale. Curate. Uscate

Se colectează în sacul galben (case).

Ambalajele din sticlă se clătesc înainte de debarasare.

Exemple:

DA: ambalaje din sticlă (fără capac), borcane (fără capac), damigene, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice etc.
NU: oglinzi, geamuri, produse din porțelan, ceramică, cristal/vase rezistente la căldură etc.

Recipientele reciclabile trebuie să fie goale, curățate de orice urme de mâncare sau lichide și uscate, înainte de a le arunca în containerele dedicate.

Un articol murdar poate contamina un camion întreg, deci asigurați-vă că reciclabilele sunt goale, curate și uscate.

Odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.

Nu lăsați niciodată mai mult de o linguriță de lichid să rămână într-un recipient reciclabil.

 

BIODEGRADABILE

Potrivit Legii 181/ 2020:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei ‘plăteşte pentru cât arunci’ şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.
Este OBLIGATORIE colectarea separată a deşeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe, inclusiv din uşa în uşă, sau prin aport voluntar. (…) Persoanele fizice şi juridice care generează deşeuri biodegradabile au obligaţia să depună aceste deşeuri în spaţiile indicate sau să le predea operatorilor autorizaţi pentru colectarea lor”.
Dacă locuiești la casă, din deșeuri biodegradabile poți obține în propria gospodărie compost, un excelent îngrășământ pentru plantele din jurul casei și pentru pământul din grădină.

Exemple:

DA: resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite, resturi de pâine şi cereale, zaţ de cafea/resturi de ceai inclusiv pliculețe, coji de ouă, coji de nucă, cenuşă de la sobe (când se arde numai lemn), rumeguş, fân şi paie, resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori), plante de casă, bucăţi de lemn mărunţit, ziare, carton mărunţite – umede şi murdare, șervețele de hârtie.

NU: resturi de carne şi peşte, gătite sau proaspete, resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frişcă), ouă întregi, grăsimi animale şi uleiuri vegetale, excremente ale animalelor de companie, cenuşă de la sobe (dacă se ard şi cărbuni), resturi vegetale din curte tratate cu pesticide, lemn tratat sau vopsit.

 

DEȘEURI REZIDUALE / AMESTECATE

Deșeurile reziduale sunt totalitatea deșeurilor care nu se pot recicla.

Exemple:

DA: resturi de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă), scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile/excrementele animalelor de casă, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte (dacă sunt tratate cu pesticid), lemn tratat sau vopsit ș.a.

NU: Deșeuri textile, încălțăminte, pământ, nisip, pietriș, deșeuri de echipamente electrice și electronice și de baterii, acumulatori, componente ale autovehiculelor (piese din dezmembrări),
anvelope, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase (mobilier, covoare, saltele, etc.)

 

CATEGORII SPECIALE DE DEȘEURI

DEȘEURI VEGETALE – provenite din toaletări arbori, arbuști, tuns gard viu, cosit iarbă etc.

→ La blocuri:

Deșeurile vegetale rezultate din toaletarea spațiilor verzi aferente asociațiilor de proprietari (domeniul public) se depozitează pe spațiul verde, în zonă cu acces auto, cu respectarea perioadelor de toaletare și cu anunțarea Serviciului Spații verzi din cadrul Primăriei.

→ La case:
Ridicarea acestora se va face de către operatorul de salubritate, contra cost, în baza unei solicitări sau în baza unui contract.

DEȘEURI VOLUMINOASE – mobilier, covoare, saltele etc.

Colectarea acestora se va face în baza unei solicitări, contra cost.

DEȘEURI TEXTILE – Îmbrăcămintea și încălțămintea uzată pot fi depuse în containerele din Programul Garderoba Socială, amplasate în municipiul Focșani.

DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII

Se ridică contra cost de către operatorul de salubritate, la solicitarea beneficiarului.

DEȘEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE  (DEEE)

Colectarea acestora se face gratuit, prin aport voluntar la operatorul de salubritate.

Recipientele reciclabile trebuie să fie goale, curățate de orice urme de mâncare sau lichide și uscate, înainte de a le arunca în containerele dedicate.

Un articol murdar poate contamina un camion întreg, deci asigurați-vă că reciclabilele sunt goale, curate și uscate.

Odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.

Nu lăsați niciodată mai mult de o linguriță de lichid să rămână într-un recipient reciclabil.

 

Știri despre: ,