A fost extinsă subvenţia pentru producţia de usturoi!

Începând din luna mai, programul de sprijinire a producătorilor români a fost relansat. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de sprijinire producătorilor agricoli. Guvernul a extins subvenția la legume de la 1000 la 3000 de euro, această sumă fiind un sprijinul financiar oferit pentru susținerea producției de usturoi, scrie lexcafe.ro. Printre legumele unde România stă cel mai bine la nivel mondial se numără usturoiul. Județele cu cele mai mare suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Iași, Dolj, Mehedinți, Suceava, Teleorman și Timiș. Sprijinul acordat cultivatorilor de usturoi crește de la 1000 de euro la 3000 de euro pe hectar. Cu toate că cei care-și doresc să muncească pământul beneficiază de tot sprijinul, până acum doar 159 de beneficiari s-au înscris în programul de susținere a producției usturoiului, în contextul în care înscrierile se mai pot face doar până la 15 mai.

Știri despre: ,