60 de amenzi au fost date în prima zi, șoferilor și pasagerilor vrânceni pentru că nu au purtat centura de siguranță

Sursa foto:IPJVrancea
Sursa foto:IPJ Vrancea

Poliția Română, prin structurile rutiere, a demarat luni, acțiunea SEATBELT, în cadrul căreia polițiștii desfășoară activități pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate. Săptămâna 11-17 martie 2019 este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Seatbelt (acțiunile Poliţiilor Rutiere din Europa, vizând purtarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinii). Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren, pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. În prima zi, polițiștii focșăneni au fost prezenți pe străzile Cuza – Vodă și Mărășești, iar în urma controalelor în cadrul acțiunii SEATBELT, au fost aplicate în total 60 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002. Controalele se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.