Secția Pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani reabilitată cu fonduri europene

Secția TBC a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani intră într-un amplu proces de reabilitare, potrivit programului „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, sectia Pneumoftiziologie” cod MySMIS 118521. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1: Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor,  Operațiunea B: Clădiri publice.

Contractul, al cărui beneficiar este Unitatea Administrativ Teritorială Vrancea, a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 5.787.743,22 lei, din care: valoarea totală eligibilă 4.164.296,08 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 3.539.651,67 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 541.358,49 lei și valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului 83.285,92 lei.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focşani, Secţia Pneumoftiziologie prin derularea de lucrări de interventie cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Prin intermediul acestui proiect vor fi sprijinite activități specifice realizarii de investiții pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, respectiv:

  • izolarea termică a faţadei – parte vitrată (înlocuirea tâmplărie exterioare existente, inclusiv a acceselor).
  • izolarea termică a pereţiilor exteriori si a soclului cu polistiren extrudat ignifugat de exterior de 10 cm grosime
  • bordarea golurilor tamplariei cu polistiren extrudat ignifugat de 3 cm grosime
  • izolarea termică a planşeului peste subsol.
  • sporirea rezistenței termice a terasei peste valoarea de 5,00 m2k/W prevăzute de norme, inclusiv hidroizolarea acesteia.
  • înlocuirea instalaţiei de distribuţie între punctul de racord (unde se va monta pompa de caldură) şi planşeul peste canal termic, inclusiv izolarea termică si montarea de robineți de presiune diferenţială la baza coloanelor pentru autoreglarea termohidraulică a reţelei.
  • înlocuirea cu corpuri de încălzire cu radiatoare din aluminiu în grupuri sanitare și spatii depozitare și ventiloconvectoare carcasate de pardoseala/perete în rest;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu
  • înlocuirea şi mărirea randamentului sursei de caldura şi a traseelor de distribuţie prin racordarea instalaţiilor de încălzire şi apă caldă de consum, la sistemul propriu de distribuţie a energiei termice în clădire.
  • Reabilitarea si modernizarea sistemelor de climatizare, ventilare naturală si ventilare mecanică
  • Reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat.
  • lucrarile de management energetic integrat pentru clădiri și alte activităţi care conduc la realizarea obiectivelor proiectului
  • lucrări conexe.

Obiectivul specific al proiectului constă în reducerea cu minim 40% a consumului anual de energie primară până la valori de sub 115 kWh/mp/an și a consumului de gaze cu efect de seră pentru cladirea izolată termic Spitalul Județean de Urgență  Sf. Pantelimon Focşani, Secţia Pneumoftiziologie până la valori de sub 32 Kg/mp/an. Prin aplicarea pachetului de măsuri maximale din cadrul Raportului de audit energetic și a Expertizei tehnice, pachetul 1 de soluții, aferentă scenariului 1  de intervenție, se urmărește scăderea consumului de energie primară cu peste 69.75%, precum și diminuarea energiei termice pentru încălzirea spațiilor cu aproximativ 57.77%. Astfel, valorile înregistrate pentru consumul anual specific de energie primară și nivelul anual specific al emisiile echivalent CO2 se vor situa, în urma interventiei, sub valorile impuse prin ghid pentru anul de referinta 2018: 79.67 KWh/mp/an pentru energie primara si 17.63 Kg/mp/an (24.17 echivalent tone) pentru emisii CO2.

Grupul țintă identificat este reprezentat de persoanele care lucrează și se tratează în cadrul spitalului și care vor beneficia direct de lucrările de reabilitare termică ce se vor efectua este 240 pacienți și 100 de medici, de asistente medicale și de infirmieri/e. Perioada de implementare a proiectului este de 43 de luni, respectiv între data de 01.08.2017 și data 28.02.2021.