Premieră în lumea medicală: mini-creierele create în laborator din celule stem s-au activat

Pentru prima oară, cercetătorii au detectat în creiere minuscule dezvoltate in vitro pornind de la celule stem o activitate electrică ce seamănă cu cea umană, ceea ce ar putea deschide o pistă de cercetare pentru studierea bolilor neurologice complexe, scrie Agenția France Presse, citată de hotnews. Cercetătorii cred că aceste creiere nu sunt conștiente, deoarece seamănă cu cele ale bebelușilor prematuri, dar nu pot dovedi acest lucru, ridicând astfel noi probleme etice. De un deceniu cercetătorii au învățat să exploateze celule stem adulte pentru a dezvolta „organoide”, respectiv structuri celulare care modelează un organ uman. Dar niciodată aceste organoide cerebrale nu au dezvoltat o rețea neuronală activă.

Avansul a fost permis parțial de îmbunătățirea procedurii și a mediului de cultură a celulelor stem, afirmă cercetătorii, în articolul publicat joi în revista Cell Press. Un alt avans a fost oferit de faptul că a fost oferit mai mult timp neuronilor pentru a se dezvolta, la fel ca pentru creierele fetușilor în uter. Primele unde au fost detectate în organoide după două luni. Semnalele erau rare și aveau aceeași frecvență, la fel ca la creierele umane foarte imature. Dar, continuând să crească, undele s-au produs la diferite frecvențe și la intervale mai regulate. Comparând dezvoltarea acestor organoide cu curbele observate la 39 de bebeluși prematuri, oamenii de știință au observat că traiectoriile erau similare. La ce ar putea servi acest avans? Organoide ar putea fi dezvoltate plecând de la celule stem ale persoanelor afectate de probleme neurologice precum epilepsia sau autismul. Acest lucru ar permite cunoașterea mai bună a acestor boli pentru a putea găsi eventuale tratamente.

Știri despre: ,