Asigurare la sănătate prin declarația unică mai e valabilă până vinerea viitoare, dacă nu se depune declarația pe 2019

Sursa foto:oukas.info
Sursa foto:oukas.info

Printr-o ordonanță de urgență adoptată anul trecut s-a stabilit ca asigurarea la sănătate în sistemul public dobândită prin depunerea declarației unice să fie valabilă până la următorul termen de depunere a declarației unice, adică până la 15 martie, excepție făcând cei care nu obțin venituri și se asigură voluntar la sănătate. Cum termenul de depunere a declarației pe 2019 se apropie, cei care nu o depun vor pierde asigurarea dobândită de anul trecut.

Asigurarea la sănătate prin declarația unică depusă de cei care obțin venituri impozabile nesalariale și sunt obligați să o completeze e valabilă între două termene succesive de depunere a declarațiilor fiscale, după cum a stabilit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2018. Cu alte cuvinte, cei care s-au asigurat anul trecut plătind contribuția la sănătate (CASS) prin această declarație mai sunt asigurați până pe 15 martie, urmând ca asigurarea lor să înceteze dacă nu mai depun o nouă declarație unică (cea pentru 2019) până la acest termen.

Vorbim, pe de o parte, de cei care sunt obligați să plătească CASS-ul pentru că obțin venituri peste plafonul de 12 salarii minime brute. Pe de altă parte, vorbim de cei care nu sunt obligați să plătească CASS-ul, dar o fac, tocmai pentru că vor să se asigure.

Atenție! Cei care nu obțin venituri și se asigură la sănătate o fac tot prin declarația unică, dar asigurarea lor e valabilă 12 luni din momentul în care o fac, așa că discuția de față nu îi vizează.