Izvorul Tămăduirii – sărbătoare închinată Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuită anul acesta pe 7 mai. Nu are dată fixă. Ea este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paști. La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maica Domnului: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boala grea și împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulțumire o biserică și mai mare, care, ulterior, a fost distrusă de turci, în anul 1453.

Izvorul Tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închina în Biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tămăduirii se sfințesc apele

De Izvorul Tămăduirii, se sfințesc apele, slujbă cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Termenul „aghiasma” vine de cuvântul grecesc „aghiasmos”, care își are originea în cuvântul „aghios”(sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce și ca slujba de sfințire, dar și ca apă sfințită. Astfel, atunci când spunem „voi face o aghiasmă”, înțelegem slujba, iar când spunem „voi bea un pic de aghiasmă”, ne referim la apa sfințită.

Sunt însa și persoane care susțin că termenul „aghiasmă” vine de la „iazmă”. În DEX, cuvântul iazmă, iezme, cu sensul de „arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie”, este indicat ca și în DLR, cu etimologie necunoscută. În sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit următoarea explicație: atunci când preotul sfințește apa, la sfârșit, cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Când se cântă troparul, preotul stropește pe credincioși în cele patru puncte cardinale cu apa sfințită, spre alungarea „celui potrivnic”, adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acțiunea stropirii cu apa sfințită și rostirea cântării ei, s-a reținut în popor scopul urmărit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „arătarea urâtă și rea”, adică duhul cel rău, satana.

Izvoare tămăduitoare la noi în țară

Maica Domnului a dăruit și poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se află la Mânăstirea Ghighiu din județul Prahova, la mai puțin de 5 km de municipiul Ploiești. Potrivit tradiției, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mânăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.

Un alt izvor cu apa vindecătoare se află la Mânăstirea Dervent. Tradiția spune că acest izvor a țâșnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvântat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Mânăstirea Horaicioara din județul Neamț. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mânăstire. El izvorăște de sub muntele Feriga și se află la 50 m de biserica mânăstirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă, din județul Argeș și cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcție la sfântul lăcaș.

Izvorul Tămăduirii în iconografie

În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului și Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniță, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălțate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăște apa care are darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești.

Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, Însusi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi știut darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce zice ție: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul și ți-ar fi dat ție apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38). Creștinii știu că „Izvorul Tămăduirii” este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Însă, având în vedere că ea este nedespărțită de Fiul ei, ea este și o zi de prăznuire a lui Hristos. Mai bine zis, în această zi îl sărbătorim în primul rînd pe Hristos Cel Înviat, ca Izvor al vindecărilor și apoi pe Maica Domnului, ca persoana care Îl poartă neîncetat și tainic pe Fiul ei, devenind astfel și ea izvor de tămăduire.

Adrian Cocoșilă – Creștinortodox.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: