PSD a depus moțiunea de cenzură. Ciolacu: Guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei

PSD a depus moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, a anunțat președintele interimar al partidului Marcel Ciolacu. El spune că vrea ca moțiunea să fie votată „cât mai repede și că negociază cu toate partidele parlamentare „responsabile”în afară de PNL și PMP.

Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții. Au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a spus Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.

Românii au plătit un preț uriaș, guvernanții i-au sfidat fără jenă, au furat cu 10 mâini. Un guvern care își fură propriul popor trebuie să plece, un guvern care împinge România spre dezastru economic trebuie să plece, un guvern care fraternizează cu interlopii, care nu crește salarii, alocații și pensii trebuie să plece”, a spus șeful PSD.

Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor”, potrivit moțiunii de cenzură, numită „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”.

Șeful PSD a adăugat că negociază cu toate partidele parlamentare, pentru a obține voturile necesare trecerii moțiunii, cu excepția PNL și PMP.

„Cred că şi celelalte forţe politice vor fi responsabile şi vor vota această moţiune de cenzură. Atributul opoziţiei este de a depune moţiune de cenzură. Este pentru prima oară când nu mai există gri în politica românească, există doar alb şi negru. Cred că este cazul ca românii să afle cine este la putere şi cine este în opoziţie prin acest vot la moţiune”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă poartă negocieri și cu USR, Ciolacu a spus: „Mă bazez pe voturile tuturor oamenilor politici responsabili, cred că și USR trebuie să demonstreze dacă e la putere sau în opoziție”.

Vrem să votăm cât mai repede. Eu doresc să votez cât mai repede. Din ce am citit eu, nu e o problemă dacă o vom vota în sesiune extraordinară”, a mai spus Ciolacu.

Birourile Permanente Reunite au decis în cursul zilei de ieri ca moțiunea să fie prezentată joi, la ora 12.00.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: