Consilierii PNL – USR PLUS nu au fost de acord cu titlul de cetățean de onoare pentru ambasadorul Vasile Soare

Consilierii locali din majoritatea PNL USRPLUS au făcut de rușine Focșani și au respins proiectul de hotărâre prin care ambasadorul Vasile Soare primea titlul de cetățean de onoare al municipiului.

Proiectul a fost inițiat de primarul Cristi Misăilă în semn de recunoștință pentru eforturile făcute în calitate de ambasador al României în Federația Rusă. După 70 de ani a fost inaugurat în 2015 primul cimitir al soldaților români care au căzut în luptele de la Cotul Donului-Stalingrad. Aproape 10 ani a cercetat ambasadorul arhivele ruse, o muncă în care a rezultat o listă nominală cu aproximativ 21.000 de prizonieri români identificați, precum și lagărele unde aceștia au murit și locurile lor de înhumare. De asemenea, pe întreg teritoriul Rusiei au fost ridicate monumente comemorative (împreună cu ONCE), în memoria prizonierilor români de război morți în lagărele NKVD în anii 1941-1956. Totodată, ambasadorul Vasile Soare a sprijinit organizarea unui turneu în Federația Rusă cu artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Țara Vrancei” în 2018, 2019 în care au fost susținute spectacole în 20 de regiuni, până în Siberia. A fost prima prezență culturală românească în acest spațiu după căderea URSS.

Aceste argumente nu au contat pentru consilierii PNL-USRPLUS care s-au abținut la vot.

„Ar trebui să știe toți focșănenii și vrâncenii că astăzi consilierii locali PNL-USR PLUS și-au permis să jignească istoria României, să jignească pe unul dintre cei mai buni diplomați de carieră pe care România îi are în acest moment. Fără nicio logică, cu o explicație puerilă, dată de o doamnă profesor – că ar trebui să ne îndreptăm mai mult spre Vest decât spre Est. Acest gest incalificabil al consilierilor locali PNL-USR PLUS a călcat în picioare întreaga carieră a excelenței sale domnul Vasile Soare, fostul ambasador al României în Federația Rusă, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan și actualmente în Republica Azerbaidjan. Și spun acest lucru pentru că Excelența Sa ambasadorul Vasile Soare, vrâncean, român cu adevărat, nu a făcut altceva decât să recunoască – așa cum ar fi trebuit să o facem noi toți și să repare moral ceea ce nu a făcut România în ultimii 70 de ani – memoria soldaților români care au căzut pe câmpurile de luptă din teritoriile fostei URSS. Mai ales a celor care au decedat în lagăre și care s-au jertfit pentru ca noi astăzi să fim o Românie liberă și democratică… Pentru tot ceea ce s-a întâmplat astăzi, domnule ambasador, vă rugăm să ne iertați. Se pare că nu putem să înțelegem și să apreciem cu adevărat ceea ce faceți dumneavoastră pentru trecut, pentru prezent, dar mai ales pentru viitorul României. Iertați-ne, dar cred că Focșaniul nu vă merită”, a spus primarul Cristi Misăilă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: