Camera Deputaţilor: Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat

Sursa foto: ziare.ro
Sursa foto: ziare.ro

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu. S-au înregistrat 272 voturi ”pentru” şi 5 abţineri. Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL, fiind comasat cu cel al USR.

Deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi„, prevede textul adoptat.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a arătat, că PSD va vota pentru abrogarea recursului compensatoriu, dar a susţinut că proiectul iniţial pe tema introducerii acestei măsuri a aparţinut fostului ministru al Justiţiei Raluca Prună din Guvernul Cioloş.

Decizia de a avea această lege aparţine unui ministru tehnocrat din Cabinetul Cioloş, în baza unei decizii pilot CEDO. (…) Legea a fost preluată de PSD care a transpus-o. Acea decizie CEDO spunea că trebuie să luăm măsuri pentru diminuarea supraaglomerării din penitenciare şi modernizarea condiţiilor de detenţie. Singurul care a venit cu soluţie că altfel se transforma totul într-o amendă uriaşă a fost PSD. (…) După abrogare, ce nu se spune este că oricum legea va fi aplicată în continuare, conform unei norme tranzitorii la care PSD s-a abţinut la vot„, a explicat Halici.

El a mai spus că instanţele decid eliberarea condiţionată, iar dintre cei 20.000 de deţinuţi eliberaţi, doar o mică parte – sub 600 – dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu au recidivat. „Aşteptăm cu nerăbdare soluţiile pe care le va propune Guvernul pentru rezolvarea problemei„, a adăugat Halici.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Știri despre: