Roșia Montană intră în Patrimoniul UNESCO

La 65 de ani de când a aderat la UNESCO, Roșia Montană a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial și pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Institutul Național al Patrimoniului:

,,Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris astăzi în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfășoară online în perioada 16-31 iulie 2021.

Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial. O idee care a crescut și a rezistat în ultimele două decenii – datorită comunității științifice naționale și internaționale, instituțiilor de specialitate, comunității locale și societății civile strânse în jurul său și adusă de România în atenția UNESCO – este validată la cel mai înalt nivel, astăzi când țara noastră sărbătorește 65 de ani de la aderarea la Convenția UNESCO.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-i-se astfel atât vulnerabilitatea cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol. Este astfel deschis drumul cooperării internaționale pentru salvgardarea unei resurse culturale unice în lume, prin valorificarea potenţialului său economic în relație cu dezvoltarea turismului cultural şi de mediu, care însoțesc statutul de sit al patrimoniului mondial. ,,

Știri despre: ,