Modalitatea de accesare a fondurilor europene va fi simplificată

Ministerul Fondurilor Europene începe o acțiune amplă de simplificare a proceselor care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor europene. Un prim demers este făcut de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU).  ,,Simplificăm depunerea cererilor de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman. Patru documente diferite solicitate până acum vor fi înlocuite de Documentul Unic pentru verificarea Conformității Administrative și a Eligibilității. Datorită acestor modificări, beneficiarii vor completa mai simplu și vor încărca mai repede anexele solicitate în etapa de depunere a cererilor de finanțare, iar evaluarea conformității administrative și a eligibilității proiectelor va dura mai puțin timp”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Dna. Roxana Mînzatu. Documentul Unic pentru verificarea Conformității Administrative și a Eligibilității (DUCAE) înlocuiește anexele nr. 2, 3, 4 și 5 ale documentului „Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020”. ,,Astfel, la depunerea cererii de finanțare, solicitantul va depune un DUCAE, completat conform instrucțiunilor (Anexa 2 la documentul „Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020”) și câte un DUCAE pentru fiecare partener (Anexa 3 la documentul „Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020”), dacă este cazul”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Fondurilor Europene. O altă noutate este că solicitanții au la dispoziție un model de procedură de selecție a partenerilor (formularul 5) și de notă justificativă privind valoarea adăugată a parteneriatului (formularul 6). Iată care sunt beneficiile pentru solicitanți:

  • Diminuarea riscului ca o cerere de finanțare să fie respinsă în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității;
  • Reducerea timpului de completare și încărcare anexe în aplicația MySmis2014, inclusiv prin eliminarea obligativității ștampilării acestor anexe;
  • Separarea anexelor ce trebuie prezentate de solicitant/lider, respectiv partener(i), fapt ce asigura că toate părțile implicate înțeleg exact ce obligații revin fiecăreia în cadrul proiectului;
  • Reducerea timpului alocat pentru pregătirea documentației administrative, ceea ce va permite solicitanților să se concentreze pe scrierea unor proiecte de calitate, mărind șansele implementării cu succes a acestora;
  • Reducerea riscului ca unul dintre formulare să nu fie completat/încărcat la aplicare sau să fie încărcat un formular greșit;
  • Introducerea a două formulare noi, „Procedura de selecție parteneri” și „Nota justificativă privind valoarea adăugată a parteneriatului”, care includ condițiile minime solicitate, asigurând astfel un nivel minim de calitate și pentru aceste documente;
  • Introducerea unei liste de verificare a documentelor, care sprijină beneficiarii în a se asigura că au completat și că vor depune toate anexele necesare, atât pentru ei, în calitate de solicitanți/ lideri, cât și pentru parteneri, acolo unde este cazul;
  • Reducerea numărului de clarificări și contestații posibile și, implicit, a timpului total de evaluare, ceea ce va permite diminuarea timpilor de verificare;
  • Creșterea șanselor unei cereri de finanțare de a intra în evaluarea tehnico-financiară, punând astfel accent pe calitatea proiectului.

În egală măsură, introducerea Documentului Unic pentru verificarea Conformității Administrative și a Eligibilității aduce beneficii și pentru ofițerii de evaluare prin simplificarea procesului și reducerea timpului din această etapă. Modificările intră în vigoare de la data publicării ordinului, atât pentru apelurile lansate la această dată, cât și pentru cele care vor fi lansate. În cazul în care există cereri de finanțare depuse (înregistrate ca fiind transmise pe apelurile deschise) la data publicării acestui ordin, nu este obligatorie redepunerea anexelor în noua formă.