Mâine, președintele Klaus Iohannis va convoca partidele la prima rundă de consultări pentru un nou guvern

Sursa foto:privesc.ru
Sursa foto:privesc.eu

După ce guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiunea de cenzură adoptată astăzi de Parlamentul României, președintele Klaus Iohannis va convoca partidele parlamentare la consultări pentru formarea unei noi majorități parlamentare și pentru desemnarea unui nou premier. Consultările vor avea loc mâine, la ora 11:00.  ,,Rezolvat! Azi a câștigat România. Votul românilor din 26 mai la referendum a fost pe deplin respectat. Căderea guvernului PSD e rezultatul firesc al întregii societăți față de abuzurile acestui guvern. Acest proces se numește intrarea în istorie a PSD. Felicit PNL pentru inițiativa acestei moțiuni de cenzură, pentru efortul de a găsi susținere și sprijin. Felicit și celelalte partide opoziție, care au pus umărul la îndepărtarea acestui guvern PSD-ist eșuat și derutat. (…) Voi convoca partidele la prima rundă de consultări mâine la ora 11 pentru că avem nevoie urgentă de un nou guvern. Voi propune o soluție cu mandat foarte clar: guvernare eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura. Cea mai bună soluție e întoarcerea cât mai rapidă la vot, adică anticipate. Aceasta nu se poate face decât dacă există consens. La consultări voi constata în ce măsură există acest consens.”, a declarat președintele României.

Știri despre: ,