EximBank anunță că a achiziționat Banca Românească

EximBank şi National Bank of Greece au semnat acordul de achiziţie a 99,28% din Banca Românească, conform unui comunicat al băncii, scrie capital.ro. Ca urmare a finalizării tranzacției cota de piaţă a EximBank va creşte la aproximativ 3%, ajungând astfel în top 10 instituţii financiar-bancare din România. Astfel, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.  „Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar majoritar al EximBank, a crezut de la bun început în potenţialul extraordinar al acestui demers care, iată, vine să încununeze preocuparea permanentă a autorităţilor române de întărire a prezenţei, a rolului şi a impactului sistemic al băncilor cu capital de stat pe piaţa bancară locală. Avem încredere că noua entitate va acţiona ca un factor important de susţinere a creşterii economice a ţării prin suportul financiar pe care îl va acorda tuturor segmentelor de piaţă, fie că vorbim despre persoane fizice, sau companii”, a spus Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice. Finalizarea tranzacţiei aşteaptă îndeplinirea tuturor cerinţelor de reglementare aplicabile.

Știri despre: ,