Amenzi de până la 100.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind calitatea în construcții

Sursa foto: buzaumedia
Sursa foto: buzaumedia

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, adoptată la finalul lunii octombrie 2019, a fost promulgate de președintele Iohannis și va fi publicată în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare. Noul act normative prevede obligația investitorilor imobiliari de a realiza rețele edilitare înaintea emiterii autorizației de construire pentru clădire. De asemenea, în privința recepției lucrării, se stabilește că odată cu aceasta se va face și recepția branșamentelor la rețeaua de utilități publice. Nerespectarea recepției va duce la amenzi de 100.000 de lei, potrivit legestart.ro.

Noua lege, Legea nr. 7/2020, modifică articolul 22, litera b)și litera f)  din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții astfel:

b) „obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire și acordului/autorizației administratorului drumului pentru realizarea branșamentelor la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, cu plata taxelor de racordare aferente branșamentelor.

f) efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizația de construire, numai împreună cu recepția la terminarea lucrărilor branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuințe individuale și collective, construcțiilor de utilitate publică și căilor de acces”.

Predarea către proprietar a construcției se va face după toate recepțiile.

Art. 22, lit. i) se modifică și va avea următorul cuprins:

i) predarea către proprietar a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții.

Execuția lucrărilor de branșare la utilitățile publice se va face în baza contractelor de execuție încheiate cu constructorii atestați și se va realiza în termenele prevăzute în contractul de racordare, potrivit noii legi.

Amenzile pentru încălcarea reglementărilor privind calitatea în construcții se măresc, astfel că penalitățile vor fi între 1.000 de lei și 100.000 lei, în condițiile în care vechile sancțiuni erau cuprinse între 20.000 de lei și 40.000 de lei.

De asemenea, noua lege a modificat și Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Autoritățile vor înființa comisii unice de acordare a acestor avize/autorizații, pe baza documentelor depuse în format electronic, dar contra cost.

Art. 1, alin. (1¹):

“Pentru realizarea lucrărilor de construcții și/sau deviere care privesc exclusiv racordarea/branșarea la rețelele tehnico-edilitare existente în zonă, acordul/autorizația administratorului drumului se emite de autoritățile competente în numele operatorilor de rețele tehnico-edilitare, pe baza cererii formulate de beneficiarul obiectivului și în considerarea drepturilor legale de care beneficiază operatorul de rețea. Autorizațiile de construire pentru imobil și acordul/autorizația administratorului drumului pentru instalațiile de racordare la utilități se emit concomitent. Imposibilitatea emiterii unui/unei acord/autorizații al/a administratorului drumului pentru realizarea instalației de racordare la una din utilități nu va bloca procesul de emitere a celorlalte autorizații de construire pentru imobil și alte utilități”.

La articolul 45, alineatele (11) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(11) Autoritățile administrației publice de la nivel județean și de la nivelul municipiilor reședință de județ competente au obligația de a organiza în cadrul structurilor de specialitate Comisia pentru acord unic, denumită în continuare C.A.U., în vederea obținerii, contra cost,în condițiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, însoțită de documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic.”