300 de vagoane de călători vor fi modernizate în România, în acest an

Sursa foto: mobilitate.eu
Sursa foto: mobilitate.eu

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și reprezentanți ai conducerii SNTFC CFR Călători s-au deplasat recent, cu trenul IR 1681 unde au verificat starea infrastructurii feroviare și a materialului rulant pe ruta București – Constanța. La sosire, în Gara Constanța, Ministrul Transporturilor a precizat că a dorit să facă această călătorie pentru a evalua, în mod concret, care sunt condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare: „Am decis să fac această călătorie cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum arata condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”. Pe de altă parte, el a menționat că 300 de vagoane de călători vor fi modernizate în România, în acest an. ,,Anul acesta se vor moderniza pentru 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reformă Feroviară, cât şi prin CFR Călători” a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Știri despre: , ,