O femeie și un băiat de 8 ani, ambii români, au murit în urma unei furtuni puternice în Grecia

Sursa foto: rferl.org

O furtună neobişnuit de puternică a ucis șase turişti  în Grecia, în peninsula Halkidiki. Printre cei care au murit aseară se află şi doi cetăţeni români: o femeie şi un băiat de 8 ani. Ei şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant s-a prăbuşit din cauza vântului puternic. De asemenea, doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau. Alte două persoane, de naţionalitate rusă, un bărbat şi un băiat, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit.

Potrivit BBC, cel puțin alte 30 de persoane au fost rănite. Consulatul General al României la Salonic a emis un comunicat de presă în care se precizează că în urma demersurilor consulatului general, autoritățile locale ,,au precizat că doi cetățeni români au decedat, iar altul a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate. În context, menționăm că, la acest moment, din cauza condițiilor meteo și a unor defecțiuni la rețeaua de alimentare cu energie electrică în zonă, comunicarea cu autoritățile locale se desfășoară cu dificultate”.

O echipă consulară mobilă s-a deplasat în zonă pentru a obține mai multe informații cu privire la acest incident și pentru a acorda asistență consulară. ,,Consulatul General al României la Salonic monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, cu cetățeanul român care este internat, fiind pregătit să acorde asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces pentru cei doi cetățeni români„, se mai precizează în comunicat.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More