Acțiuni pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini, în Municipiul București

Comunicat de presă de la Inspectoratul General pentru Imigrări

 

În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de imigrări din municipiul București au depistat 2 tineri, din Serbia care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României și nepermiterea intrării pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, în baza Regulamentului Dublin a fost realizat transferul pentru 5 cetățeni străini, doi dintre aceștia au fost luați în custodie publică și dispusă măsura de interzicerea intrării în România pentru 5 ani, iar ceilalți vor continua procedura de azil.

Au fost finalizate verificările în cazul a 6 societăți comerciale care nu respectau regimul juridic privind angajarea cetățenilor străini, 3 dintre acestea fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare de 10000 de lei fiecare.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, mai multe acțiuni proprii și în colaborare, pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza municipiului București.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări în cooperare cu lucrătorii ITM au depistat doi tineri din Serbia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, care au intrat legal în țară, însă desfășurau activități lucrative fără forme legale la o societate comercială din domeniul alimentației publice.

Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au revocat dreptul de ședere al cetățenilor sârbi și au emis  decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul țării noastre în 15, respectiv 30 de zile. Verificările continuă față de societatea comercială, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Într-o altă acțiune, au fost preluați de la poliția de frontieră, 5 cetățeni străini, solicitanți ai unei forme de protecție internațională în România, transferați de către statele membre în baza Regulamentului Dublin. Întrucât cererile de azil au fost respinse și dispusă măsura îndepărtării sub escortă, doi dintre aceștia au fost luați în custodie publică până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre. Ceilalți au fost cazați la Centrul de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București în vederea continuării procedurii de azil.

La ieșirea din țară, va fi instituit consemn nominal de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni, pentru cetățenii sârbi și 5 ani pentru persoanele luate în custodie publică, conform prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Polițiștii de imigrări au finalizat verificările în cazul a 6 societăți comerciale care nu respectau regimul juridic privind angajarea cetățenilor străini. Astfel, 3 dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 10000 de lei fiecare pentru angajarea unor cetățeni străini posesori de permise unice fără a obține un nou aviz de muncă.

Totodată, reprezentanții celorlalte 3 societăți au fost sancționați contravențional cu avertisment scris pentru faptul că nu au comunicat, în termen de 10 zile, încetarea contractelor de muncă pentru străinii angajați.

Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale și a muncii nedeclarate.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE      

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: