Un înscris redactat de Adunarea Obștii Vrancei va fi prezentat în premieră, în Dumbrava Bârseștilor

Sursa foto: Casa de Cultură Odobești/Facebook
Sursa foto: Casa de Cultură Odobești/Facebook

Eveniment deosebit în acest weekend, în județul Vrancea. Mai precis, Casa de Cultură Odobești, prin directorul său Dr. Romeo-Valentin Muscă, anunță că duminică, 7 iulie, la ora 11:00, în Dumbrava Bârseștilor va fi prezentat în premieră „Înscrisul” din 1 februarie 1846, care a fost redactat de Adunarea Obștii Vrancei, cu privire la statutul Schitului Valea Neagră. ,,Este cel mai important document despre raportul dintre Obște, Schit, Biserică și Stat. De reținut că unul din cei trei epitropi ai Schitului era odobeșteanul Asanache Pamfil. Acesta se trăgea dintr-o familie de preoți odobeșteni, care au slujit mai multe generații la Biserica „Ovidenia”. După „cutremurul cel mare” din anul 1802, preoţii Vasile şi Nicolae Pamfil au reconstruit cu mari sacrificii Biserica „Ovidenia”. Presbitera Dochiţa (soția preotului Stanciu, muntean de peste Milcov, intrat, prin căsătorie, în familia Pamfil, slujitor la „Ovidenia”), fiica preotului Vasile, și-a vândut toate bunurile personale pentru refacerea lăcașului; în semn de recunoștință parohienii au înmormântat-o în sfântul lăcaș. După restaurarea bisericii de la începutul anilor 90 mormântul a fost „uitat”, adică nu mai este… Din nefericire, în 2007, ultima locuinţă a descendenţilor familiei Pamfil, cunoscută sub numele de „Crama Pamfil” a ars, dispărând pentru totdeauna sute de documente rarisime despre istoria oraşului, unele făcând parte din vestita „Colecţie Pamfil”. În postarea alăturată oferim un fragment din documentul original, cu semnătura olografă a medelnicerului care a construit „Beciul Domnesc” din Odobești. Mai jos, traducerea acestui fragment: „Pentru care spre mărturisirea bunei voințe a noastre și spre veșnica nestrămutare s-au făcut două asămine care una iscălită de Dumnealui Medelnicer să va păstra la noi la casierul hârtiilor schitului, iar al doilea iscălită de noi și încredințată cu pecețile sătești să va păstra la Dumnealui Medelniceru. Când prin jalbă din partea noastră pentru întârirea și nestrămutarea acestei alcătuiri să va cere și cinstit Departamentului Averilor Bisericești întărirea lor. Asanache Pamfile Medelnicer”, menționează dr. Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură Odobești.