”TOTUL SE TRANSFORMĂ’ – 13 aprilie 2021, premieră națională la Teatrul Focșani

Tuturor celor care istoria le-a furnizat suficiente dovezi palpabile nu le va fi greu de crezut că au sosit iarăși vremurile când CAPITALĂ ROMÂNIEI se mută …că-n vreme de război din calea ”dușmanului” fie de această dată sub formă de VIRUS. Acum nu e chiar RĂZBOIUL de odinioară dar nici mult nu lipsește ”că stare” și iată că PREMIERĂ spectacolului ”TOTUL SE TRANSFORMĂ” programată la Teatrul Național BUCUREȘTI în dată de 11 aprilie NU VA MAI AVEA LOC LA BUCUREȘTI și va poposi la FOCȘANI în dată de 13 aprilie 2021. Este o onoare pentru instituția noastră și pentru urbe că o reprezentație ce vede pentru prima dată lumina scenei și reunește în distribuție un careu de AȘI, să aleagă FOCSANIUL în detrimentul unor orașe sonore ce pot găzdui un asemenea eveniment. Asta dovedește că FOCSANIUL începe să se vadă din ce în ce mai bine pe harta culturală românească și nu în ultimul rând Teatrul Focșani reușește prin strădanie permanentă să se ridice la nivelul oricărui teatru din ROMÂNIA iar la tot ce-am enumerat mai devreme trebuie amintit PUBLICUL de înalta ținută care s-ar părea că este de multă vreme ”un fenomen” despre care se vorbește la nivel național!

Va așteptăm la o PREMIERĂ NAȚIONALĂ ce își începe drumul chiar de pe scenă indragitului nostru MUNICIPAL!

Preț bilet 130 lei, Sala Teatrului

Rezervări și informații: 0731. 021 769

Intră in comunitatea VranceaTravel! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: