Săptămână plină de evenimente culturale dedicate Zilei Naţionale a României, la Bibliotecile din judeţul Vrancea

 

    Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1918 – împlinirea idealului naţional al românilor – Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, alături de partenerii săi, organizează o serie de evenimentele de suflet, atât la sediile sale cât şi ale partenerilor săi.

           Marţi, 26 noiembrie, începând cu ora 11, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene va avea lor evenimentul cultural „Ţara suntem noi”, organizat în colaborare cu doamna Mariana Dascălu, profesor de istorie la Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu” din Focşani, la care vor participa elevi ai clasei a IX-a şi bibliotecari. Cu acest prilej, va fi evocat rolul Reginei Maria în realizarea Marii Uniri, cei prezenţi vizionând filmul „Regina Maria – frânturi de suflet românesc”, realizat de către Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, şi purtând discuţii pe marginea acestuia.

           Miercuri, 27 noiembrie, începând cu ora 12, la sediul Bibliotecii comunale Năruja se va derula manifestarea culturală „Stropi de iubire pentru tine, Ţara Mea”, organizată de către Adriana Bratie, bibliotecar comunal, în parteneriat cu doamna Teodora Gogancea, profesor de istorie în cadrul Şcolii Gimnaziale „Barbu Ştefănescu Delavrancea”.

           Vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 10, Secţia pentru copii şi tineret aşteaptă vizitatorii la programul cultural Țara suntem noi, derulat în parteneriat cu Mariana Baciu, profesor învăţământ primar, şi Mirela Hanganu, bibliotecar, de la Școala Gimnazială nr. 7 din Focșani. Vor fi vernisate expoziţiile Istoria ne învaţă (expozitie documentară realizată de către colegele noastre) şi România în culorile copilăriei (expoziţie de desene realizată de către elevii Școlii nr 7 din Focșani).

            Tot vineri, 29 noiembrie, Biblioteca Municipală din Adjud în parteneriat cu Şcoala Mihail Armencea din Adjud invită vrâncenii să participe la evenimentul cultural „Am fost şi eu la Alba Iulia”. Managerul Tatiana Valea şi Daniela Cristian, profesor pentru învăţământul primar, alături de elevi ai clasei a II-a, părinţi şi invitaţi, vor celebra evenimentul Marii Uniri prin acţiuni de handmade (confecţionarea de steguleţe tricolore).

          De asemenea, tot pe 29 noiembrie, începând cu ora 10 la Secţia împrumut la domiciliu adulţi a Bibliotecii Judeţene va avea loc vernisarea expoziţiei interactive „România Mare pe înţelesul celor mici”, realizată de către bibliotecarTeodora Fîntînaru, în prezenţa elevilor de la Şcoala Gimnazială Ion Basgan din Focşani, coordonaţi de către Cornelia Cristea, profesor pentru învăţământul primar.

În perioada 27-29 noiembrie, bibliotecarul Adrian Ţiglea va fi prezent la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, în cadrul proiectului „Refacerea legăturii cu românii din spaţiul ex-sovietic”, proiect coordonat de către profesorul Adrian Atarcicov, de la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, spre a prezenta cartea „Cultură şi mentalităţi în epoca Marii Uniri: o perspectivă asupra modernităţii româneşti”. De asemenea, Biblioteca va dona o colecţie de cărţi de literatură tinerilor cernăuţeni.

În parteneriat cu Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti, luni, 2 decembrie 2019, Oana-Raluca Boian, managerul Bibliotecii Judeţene Vrancea, însoţită de Adrian Ţiglea, purtătorul de cuvânt al bibliotecii, vor fi prezenţi la Liceul „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti, unde vor povesti, alături de elevi, despre semnificaţia culturală a evenimentului de la 1 decembrie 1918, pornind de la lucrarea „Cultură şi mentalităţi în epoca Marii Uniri: o perspectivă asupra modernităţii româneşti”, scrisă de bibliotecarul Adrian Ţiglea.

De asemenea, în această perioadă, toate cluburile care activează în cadrul Centrului de Formare al Bibliotecii noastre vor desfăşura activităţi dedicate Zilei Naţionale a României.