„Povestea instrumentelor de scris”, cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea

Consiliul Județean Vrancea:

Cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, vă invităm vineri, 29 octombrie, de la ora 15.00, să participați la atelierul „Povestea instrumentelor de scris”, care se va desfășura la Sala de Lectură din strada Maior Gheorghe Sava nr. 4 din Focșani.

Atelierul este dedicat copiilor cu vârste între 7 și 12 ani și se derulează în parteneriat cu Muzeul Vrancei, fiind susținut de muzeograful Alina Ulmeanu și bibliotecarul Diana Rădună.

Vor fi prezentate într-o manieră creativă poveștile fascinante ale istoriei scrisului și ale instrumentelor de scris, iar copiii vor afla despre cărțile tipărite și instrumentele de scris moderne.