Mesaj pentru cititorii din Vrancea de la Academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

În cadrul Proiectului „LECTURA NE UNEȘTE!” dedicat Zilei Naționale a Lecturii,  la invitația Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, am fost deosebit de onorați să primim  de la E.S.  Președintele Academiei Române, Academicianul Ioan-Aurel Pop, următorul mesaj, care a fost citit audienței cu prilejul evenimentului de lansare a Zilei Naționale a Lecturii, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, de managerul acesteia, doamna Oana-Raluca Boian.

Un elogiu adus cărții și lecturii

„Felicităm Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu“ – Vrancea pentru organizarea Zilei naționale a lecturii, prilej de îndemnuri insistente pentru refacerea cultului cărții, pentru reluarea bunului obicei al cititului, pentru dobândirea înțelepciunii acumulate în textele vechi.

Cartea este un obiect de mare fineţe, care cuprinde în paginile sale întregi universuri, aşa cum se învârte și în propriul său univers. Azi, calculatorul, cu toate variantele sale năucitor de noi şi de perisabile, pare să copleşească şi să domine cartea clasică, citită la lumina veiozei sau conspectată cu grijă la birou (vechiul secretaire). Şi chiar dacă purtăm acum cu noi biblioteci întregi, pe tablete şi ipad-uri (iphon-uri) cântărind câteva zeci de grame, avem nostalgia cărţii vii, palpabile, cu foi care se răsfoiesc real şi nu virtual. Continuăm încă să cumpărăm şi să citim aceste cărţi vetuste, gândind la marea lor glorie şi la binefacerea lor pentru omenire.

Cartea pare la zenit, dar, înainte de a fi drastici, se cuvine să aşteptăm măcar alte cinci secole, spre a compara destinul noilor tehnici cu destinul magistral al cărţii. Putem spune despre carte ceea ce, aşa de inspirat, s-a spus cândva despre Eminescu: „Ape vor seca din albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări“, până când – parafrazându-l pe George Călinescu – un alt crin de tăria parfumurilor cărţii să se ridice în lumea spiritului. Deocamdată, cartea, ca şi Eminescu, tronează, ne descântă şi ne încântă sub orice formă, definindu-ne esenţa de „trestii gânditoare“ (Blaise Pascal). Să ne bucurăm, aşadar (Gaudeamus igitur) în tristeţea noastră, să nu ne gândim la scurtimea vieţii (De brevitate vitae) pământeşti, ci la eternitatea cuvântului scris.” Academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Onorați de faptul că E.S. Academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, ne-a transmis acest emoționant și încurajator mesaj, îl dăm mai departe, cu încredere și speranță, ca pe un blazon așezat astăzi, pe cartea cea mare a lecturii nicicând pieritoare.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: