„Maria, Regina României”, în premieră la Happy Cinema Focșani

Filmul ,,Maria, Regina României” va fi proiectat în premieră, vineri, 8 noiembrie, la HAPPY CINEMA Focșani, de la 19,30. De asemenea,  sunt programate proiecții sâmbătă și duminică. 

”Maria, Regina României”, un film bazat pe evenimente reale, deschide porțile către partea nevăzută ori prea puțin știută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul unei țări ce se voia reîntregită.

Scenariul, riguros documentat, se sprijină pe informații din jurnalul Reginei, articole din presa vremii dar și pe declarații ale politicienilor acelor ani. Filmul prezintă zbuciumului unei regine ce se identifică cu durerea și nevoile unei țări aflate în război, în pericol de a-și pierde integritatea și granițele. Redă un moment istoric crucial, primăvara anului 1919 – Conferința de Pace de la Paris. Personaj cheie, iubit, controversat, dar și invidiat, Regina Maria a știut să-și folosească toate atuurile pentru împlinirea unui mare vis: România Mare.

În esență, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi nații”, declară regizorul Alexis Sweet Cahill.

Filmările au avut loc în România și Franța. Au fost puse în valoare locații autentice precum: Palatul Cotroceni, Castelul Peleș, Quai d’Orsay din Paris iar în post-producție au fost recreate zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gare de Lyon, Place Vendôme, așa cum arătau în 1919.

”Maria, Regina României”, realizat după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de co-scenarista Maria-Denise Theodoru, are în echipă actori englezi, francezi și români, o distribuție ce se pliază pe particularitățile personajelor istorice ale momentului: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prințul Stirbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).