Lansarea volumului ,,Odobeștii, de la primele vestigii arheologice la intrarea în modernitate”, în cadrul Festivalului Tradițional „Toamna Odobeșteană”

Munca de cercetare a specialiștilor Casei de Cultură din Odobești va fi răsplătită prin publicarea cu sprijinul Muzeului Județean a volumului ,,Odobeștii, de la primele vestigii arheologice la intrarea în modernitate”. Este vorba despre o lucrare care cuprinde studii despre cele mai vechi așezări omenești din spațiul odobeștean, despre siturile și descoperirile arheologice din perimetrul localității. Volumul colectiv cuprinde totodată și un material inedit despre instituțiile care au introdus Odobeștii în modernitate: Pretura Plasei Gârlele, Judecătoria Mixtă, Ocolul Agricol Gârlele, Fundația Culturală „Cetatea Crăciuna”, Băncile Populare, Cooperativele și Sindicatele Viticole și nu în ultimul rând Primăria. ,,Casa de Cultură din Odobești, prin bunăvoința Domnului Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei – Muzeul Vrancei va publica într-un volum colectiv, o parte din cele mai importante cercetări realizate de specialiștii instituției pe raza Orașului Odobești și în fondurile arhivistice vrâncene. (…) Mulțumim cercetătorilor Lelia Pavel, Aurora-Emilia Apostu, Mihaela Boldeanu și Ionuţ Iliescu! Grație muncii acestora, înțelegem mai bine trecutul unei localități de excepție și putem gândi, prin elementele oferite de istorie, viitorul Orașului Viilor Domnești. Pe de altă parte, agenții privați care doresc să descopere și să promoveze potențialul turistic al orașului au la îndemână toate informațiile, cu condiția să le citească. Volumul face parte dintr-o serie de zece (10) lucrări pe care Casa de Cultură le va publica în perioada următoare din dorința de a reconstitui patrimoniul cultural și istoric al localității” a menționat dr. Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură Odobești. Lansarea volumului va avea loc miercuri, 11 septembrie, în cadrul Festivalului Tradițional „Toamna Odobeșteană”.

Știri despre: , ,