Invitație la programul cultural  BIBLIOVACANȚA PRINDE VIAŢĂ

Dragi copii, tineri, părinţi şi bunici,  vă invităm să luaţi parte la

programul cultural  BIBLIOVACANȚA PRINDE VIAŢĂ!

Dragi prieteni ai bibliotecii, Consiliul Județean Vrancea și Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită să vă bucuraţi în continuare de surprizele pregătite în cadrul programului BiblioVacanţa – ediţia a XII-a.

Luni, 19 iulie, la Sala de Lectură, începând cu ora 11.30, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Atelierului pentru copii Creăm, citim şi povestim. De la ora 18, Clubul de Filosofie îi invită pe tinerii pasionaţi  la o discuţie despre temele şi autorii consacraţi ai filosofiei medievale.

Marţi, 20 iulie, de la ora 11.30, Secţia pentru Împrumut Adulţi organizează Atelierul de Lectură, Joc şi Creativitate, destinat copiilor. La Sala de Lectură, va avea loc o nouă întâlnire a Clubului de Filosofie, începând cu ora 18.

Miercuri, 21 iulie, de la ora 12, la Sala de Lectură debutează Atelierul de pictură pe tricouri Sunt un mic artist. Începând cu ora 13, Secţia pentru Copii „Oana-Diana Renea” îi invită pe cei mici la Atelierul de Lectură, Joc şi Creativitate. Clubul de Filosofie se va reuni la Sala de Lectură, de la ora 18.

Joi, 22 iulie, începând cu ora 13, Secţia pentru Copii „Oana-Diana Renea” organizează o nouă întâlnire în cadrul Atelierului de Lectură, Joc şi Creativitate. De la ora 18, la Sala de Lectură va debuta Clubul de inteligență emoțională pentru adolescenți.

Vineri, 23 iulie, cei mici sunt invitaţi în grădina Sălii de Lectură, unde, începând cu ora 11.30, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Atelierului Creăm, citim şi povestim.

Duminică, 25 iulie, va avea loc, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Faraoanele, o nouă întâlnire în cadrul proiectului Biserica şi Biblioteca, întâlnire de suflet şi lectură.

Vă invităm să urmăriți pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea pentru a fi la curent cu atelierele şi surprizele destinate copiilor şi adolescenţilor!

 

 

Manager,                                                               Relaţii Publice,

Oana-Raluca Boian                                                      Adrian Ţiglea

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: