„Galelor Teatrale Focșănene”, în luna Martie, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia”

Luna Martie este dedicată dramaturgiei. Teatrul Municipal „Maior
Gheorghe Pastia” din Focșani, sub egida Primăriei Municipiului
Focșani, va fi gazda, de-a lungul întregii luni a Mărțișorului,
„Galelor Teatrale Focșănene” – un regal dramaturgic ce va cuprinde
premiere, piese celebre cu autori celebri și cu actori la fel de
celebri.
Galele se deschid luni, 6 martie, ora 19, cu piesa „Dă-i bătaie!”, cu
șapte actori-vedetă, pentru prima dată în același spectacol, cu toții
pe aceeași scenă: Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Marius Manole,
Diana Roman, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu și Andi Vasluianu. O
poveste contemporană care vă va face să râdeți, să vă emoționați, să
auziți replici briliante, care vi se vor răsuci multă vreme în minte,
să vă puneți sub semnul întrebării, să vă gândiți la sensul cuvântului
„toleranță”, să vă întrebați cât cântărește adevărul și cât minciuna,
cât vă ascundeți și cât vă lăsați descoperiți, cât mai faceți
diferența între voi înșivă și rolul pe care-l jucați, cât trăiți
pentru voi și cât pentru imaginea voastră din ochii celorlalți. O să
descoperiți, cu siguranță, ceva despre voi.
Miercuri, 8 martie, ora 19, pe scena Teatrului Municipal Focșani va
urca „Molly Bloom”, o adaptare a lui Radu Aldulescu după James Joyce.
Spectacolul este inspirat de legendara Molly Bloom, personajul care
descinde din paginile romanului Ulise al lui James Joyce. Comedia
feminității se desfășoară într-un flux continuu de gânduri și trăiri,
ca viața însăși. Capodopera lui James Joyce ajunge pe scenă, prin
personajul Molly Bloom, întruchipat de Raluca Gheorghiu-Culda care
reușește o excepțională performanță actoricească. Avem șansa să
retrăim, împreună cu ea, celebra noapte din Dublin, ce urmează
celebrei Bloomsday, sărbătorită peste tot în lume de fanii lui Joyce,
pe 16 iunie.
Marți, 14 martie, ora 19, sunteți invitați la „Dineu cu proști”, pus
în scenă de actorii Teatrului Național I.L. Caragiale din București –
Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu, Medeea Marinescu, Aylin Cadîr, Alexandru
Bindea, Ovidiu Cuncea, Costina Cheyrouze, Teodora Mareş, Dorin Andone,
Alexandru Georgescu.Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de
dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte
consistenţa psihologică…
Un spectacol pe gustul tuturor… Titlul piesei lui Francis Veber e
limpede ca „bună ziua!”, dialogul nu intră în zone întunecate,
scriitura e extrem de naturală. Piesa e o construcţie care „merge ca
unsă”, gagul îşi regăseşte adevărata condiţie, apare exact în clipa în
care-l aştepţi. Francis Veber are marele talent de a scrie nişte
fabule bine împănate cu lovituri de teatru. Râsul provocat de acest
vodevil este imposibil de oprit.
Trupa Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia din Focșani pune în
scenă, marți, 21 martie, de la orele 19, piesa „Fericire Conjugală” o
adaptare a lui Mihai Lungeanu după capodoperele dramaturgice ale lui
Anton Pavlovici „Cehov – „Ursul” și „Cerere în căsătorie”.
Cu o distribuție de excepție – Paula Grosu, Cristina Cristian, Sorin
Francu, Adi Rădulescu și George Costin, momentele inedite de comedie
vor delecta sala de spectacole a teatrului focșănean.
Ziua Internațională a Teatrului, luni, 27 martie, o vom sărbători de
la ora 19, cu premiera uneia dintre cele mai vizionate piese a lui
William Shakespeare – „Visul unei nopți de vară”. În regia lui Adrian
Damian și scenografia lui Costin Toma, pe scena teatrului focșănean
vor urca într-un regal dramaturgic: Sorin Francu, Paula Grosu, Bogdan
Trifan, Noemi Moraru, Sorin Frățilă, Mario Turcu, Diana Saragea,
Bogdan Crețu, Cristinele Vasiliu, Mihnea Axon, Daria Budescu, Teodora
Ioan, Roxana Iarca, Adrian Damian, Vlad Ciubotaru, George Costin,
Cristina Cristian Vrabie, Angelo Ispas. Un vis îmbrăcat într-un
complot pus la cale de zei, de duhuri, spiriduși și zâne, celor patru
iubiți ateeni ce ies la plimbare în noaptea de Sânziene printr-o
pădure fermecată.
Marți, 28 martie, de la ora 12.00, Conf. dr. Constantin Dram va
susține conferința „Lumea ca spectacol, lumea în spectacol”.
Directorul Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,
criticul literar și scriitorul Constantin Dram va aduce în prim plan
noile tendințe ale dramaturgiei contemporane într-un tablou amplu al
istoriei Teatrului.
Miercuri, 29 martie, începând cu ora 19, comedia Stația 13, în regia
lui Alexandru P. Rusu, aduce împreună personaje celebre ale lui
Caragiale, precum Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul turmentat, alături
de alte personaje mai puțin cunoscute din schițele dramaturgului, dar
la fel de ofertante și savuroase, într-un spațiu nou, trenul 783. Vor
coborî din vagoane pe scena teatrului focșănean: Remus Stănescu,
Ana-Maria Bercu, Dan Apăvăloaie, Valentina Visarion Mingopol.
„Galele Teatrului Focșănean se încheie vineri, 31 martie, de la ora
19, odată cu punerea în scenă de către teatrului nostru a capodoperei
dramaturgiei românești, comedia despre prietenie, dragoste și
toleranță – „Take, Ianke și Cadîr” a lui Victor Ion Popa, în
distribuția de excepție formată din: Sorin Francu, Paula Grosu, Adrian
Damian, George Costin, Adi Vasilescu, Diana Saragea, Vlad Ciubotaru.
Vă așteptăm, cu drag!
Rezervări și informații: 0731 021 769

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More