De Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice prezentăm Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Municipiul Focșani

Primăria Municipiului Focșani, Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, în colaborare cu Muzeul Vrancei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focșani, organizează sâmbătă, 17 aprilie 2021, ora 11.00, evenimentul ”Patrimoniul din Orașul Unirii – Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Focșani”, pentru a marca Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice.

Este un eveniment prin care municipalitatea își dorește să consolideze statutul Focșaniului de Oraș al Unirii, prin prezentarea unui monument istoric esențial atât în ceea ce înseamnă dezvoltarea orașului nostru, dar cu o semnificație deosebită și în ceea ce a reprezentat Unirea Principatelor Române.

În cadrul evenimentului va fi vernisată o expoziție de fotografie veche din colecția privată Petru Mincu, iar Corul ”Pastorala” va susține un mini-recital.

Vor susține prelegeri despre patrimoniul din Municipiul Focșani și despre Biserica Sf. Ioan Botezătorul reputați istorici, dar și arheologi.

Așadar, profesorul universitar preot dr. Ionel Ene va susține prelegerea ”Istoria Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul”, dr. Valentin Muscă va susține prelegerea cu tema ”Ctitorii mănăstirilor din Focșanii, personaje centrale din istoria Principatelor Române”, în timp ce specialistele în arheologie Aurora Apostu și Mădălina Stănescu vor vorbi despre descoperirile de la șantierul arheologic de la Biserica Sf. Ioan Botezătorul.

De asemenea, la eveniment va avea o intervenție on-line și arhitectul Eugen Vaida, Președintele Asociației ”Ambulanța pentru Monumente”, cel care a câștigat Premiului Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu/Premiilor Europa Nostra 2020. Tema abordată de acesta va fi legată de bunele practici în salvarea unor monumente.

Moderatorul evenimentului este actorul Sorin Francu.

Accesul în sala mică a Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia” se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Evenimentul ”Patrimoniul din Orașul Unirii – Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Focșani” va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Primăriei Municipiului Focșani și Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia”.

Biserica este monument istoric și a făcut parte din ansamblul fostei mănăstiri cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, ctitorită de domnitorul Țării Românești Grigore Gheorghe Ghica al II-lea, între anii 1661-1663 (în prima sa domnie).

Această mănăstire a fost înălțată în partea munteană a orașului Focșani, chiar lângă hotarul ce despărțea, până la Unirea din 1859, cele două țări.

La data de 9 septembrie 1845 mănăstirea avea să fie martora unui eveniment important, căci aici s-a oficiat cununia religioasă a domnitorului Țării Românești, Gheorghe Bibescu cu Marița Ghica, naș fiind Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei.

Biserica este construită din cărămidă pe fundație de piatră, în stil bizantin. În trecut, Biserica era împrejmuită de ziduri înalte de șase metri, cu turnuri de apărare, ce îi confereau aspectul unei fortărețe.

Pe lângă zid erau construite case: locuințe pentru preoți și călugări, dar și reședința episcopală.

Cutremurele din 1734, 1802 și 1838 au șubrezit mănăstirea, iar incendiul din 1854 a ars-o complet.

Doar biserica a supraviețuit, până la cutremurul din 1977, când a fost afectată destul de mult.

După cutremurul din 1977, biserica a fost restaurată, în interior păstrându-se mici porțiuni de pictură.

De asemenea, ușile metalice de la intrare datează din anul 1840.

După restaurare, Biserica ”Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” a fost închisă credincioșilor, fiind redeschisă după decembrie 1989.

Intră in comunitatea VranceaTravel! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: