Cristi Valentin Misăilă: Așa a fost în prima zi a evenimentului ”Descoperă Focșaniul”. Vă așteptăm și în week-end. Focșani, acasă!

𝐌𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐭𝐮𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐚𝐭 ”𝐃𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚̆ 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢𝐮𝐥”

A doua și a treia zi a turului a pornit ca și până acum de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și a oprit la Monumentul Unirii și Ateneul Popular. Traseul a continuat cu Piațeta Balada și Prefectura Veche, unde participanții au avut parte și de această data de o surpriză – clădirea a putut fi vizitată, iar în interior se aflau doi jandarmi în ținute de gală, în misiune de reprezentare a Inspectoratului Județean pentru Jandarmi Vrancea.

De asemenea, la Teatrul Municipal Focșani vizitatorii au avut parte de aceeași surpriză. Turul a continuat cu trecerea în revistă a Muzeului Unirii și s-a finalizat la Biserica Stamatinești.
Având în vedere Hotărârea Guvernului României nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, turul a fost organizat ținând cont de necesitatea respectării prevederilor legale.
”Descoperă Focșaniul” este un eveniment organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Focșani și va continua și vineri, 10 iulie 2020. Deplasarea se face în grupuri de 6 persoane, iar vizitele interioare se desfășoară cu maxim 20 persoane.

Vineri, 3 iulie 2020 – Descoperă Focșaniul

Așa a fost în prima zi a evenimentului ”Descoperă Focșaniul”. Vă așteptăm și în week-end. Focșani, acasă!

Publicată de Cristi Valentin Misăilă pe Vineri, 3 iulie 2020

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: