Vineri, 20 mai 2022, în Piața Unirii din Municipiul Focșani, violonista DIANA JIPA și pianistul ȘTEFAN DONIGA vor susține, sub titlul ”ROMÂNIA UNIVERSALIS”, de la ora 19.00, un concert cameral, parte a unui turneu național de 10 recitaluri, dedicat celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană.
Cei doi muzicieni vor prezenta publicului un repertoriu bogat și deosebit de variat, alcătuit din 11 creații camerale care aparțin unor compozitori români de diverse origini etnice, dar, în același timp, subliniază importanța gândirii muzicale contemporane prin includerea câtorva dintre cele mai importante nume ale creației prezentului.
În acest sens, sunt cuprinse în program pagini semnate de George Enescu, Béla Bartók, Walter Klepper, Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Hilda Jerea dar și creații aparținând compozitorilor Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu, Roman Vlad.
Recitalul de vineri seară marchează o dată cu o deosebită încărcătură simbolică, respectiv o avanpremieră a Zilei Mondiale a Diversității Culturale.
Proiectul „ROMÂNIA UNIVERSALIS” este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și cu valorosul parteneriat al canalului Radio România Muzical.
VranceaTravel.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.
Prin click pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. ACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.